Craiova riscă suspendarea!

Craiova riscă suspendarea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Boc, observatorul partidei, a notat mai multe nereguli în raportul de joc în privința măsurilor de securitate de aseară, de pe „Ion Oblemenco”.

În primul rând, mai mulți spectatori care aveau bilete pentru partidă nu au putut intra în incinta arenei pentru că s-au vândut mai multe tichete decât numărul stabilit. Pentru a-i înghesui în tribune, gazdele nu au făcut o zonă tampon între cele două galerii și mulți dintre susținătorii locali au urmărit partida de pe scările care delimitează sectoarele. Apoi, la intrarea în stadion, unii turnicheți nu au funcționat și s-a creat busculadă. Mai mult, fanii locali au folosit torțe înaintea derby-ului, iar arbitrul Balaj a fost nevoit să amâne startul întâlnirii cu aproape zece minute.

Cinci fani și doi jandarmi răniți

Toate aceste elemente aveau să creeze cadrul pentru incidentele de la pauză. Atunci, galeria lui Dinamo a fost evacuată după ce au avut loc ciocniri cu jandarmii, oamenii de ordine folosind spray lacrimogen pentru a calma spiritele. Nici fanii locali nu s-au lăsat mai prejos și o parte dintre aceștia au fost dați afară din stadion. În urma conflictelor au fost rănite șapte persoane, dintre care doi jandarmi și cinci suporteri ai celor două formații. Unul dintre fanii dinamoviști, aflat în stare gravă, a primit primul ajutor din partea medicilor aflați la stadion.

Nu i-au lăsat să doarmă noaptea

Delegația lui Dinamo n-a avut o ședere prea liniștită în Bănie. La fel ca și anul trecut, când au stat la alt hotel, alb-roșii au avut parte de multă gălăgie. Marți noapte, mai multe mașini cu boxele scoase pe capotă au defilat cu muzica dată la volum mare. La fiecare tură, suporterii Științei au aruncat cu petarde și au pus la maximum imnul Universității.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua…
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…